Irelevánta uzurpáre

Niciodată nu m‑am îndoit că noi, balzacienii, ştim să rămânem inflexibili, mândri şi demni în faţa destinului care ne‑a confruntat cu atâtea popoare de stendhalieni, proustieni, thomasmannişti şi chiar gidieni care, toate, şi‑au găsit câte un cronicar pre­vestitor al pieirii noastre, deşi toată lumea ştie cum l‑a slăvit Tatăl‑nostru‑din‑rafturi‑de‑cărţi pe dl. Stendhal, toată lumea ştie ce legătură deloc ocultă e între Comedia noastră şi aceea a Timpului Pier­dut sau a Casei Buddenbrook...
Noi, balzacienii, risipiţi prin toată lumea, suntem însă un popor literar nu numai inflexibil în faţa veştilor proaste dar şi foarte tolerant. Ne‑am lăsat mult ironizaţi, bagatelizaţi, minimalizaţi, defăimat ca să nu mai spunem imitaţi. Ce ne pot face nou bietele ironii omeneşti? Cu ce ne pot întuneca viaţa nevolnicele calomnii ale celor muritori? Ni s‑a spus că suntem plicticoşi, schematici, prea realişti, lipsiţi de mister şi de halucinaţie... Am ajuns de râsul lumii literare: "încă un Balzac..." deve­nise o glumă lejeră la adresa oricărui debutant care‑şi începea istoria în cadenţa noastră nemuri­toare: "Într‑una din frumoasele zile ale verii anu­lui 183..., un tânăr elegant trecea pe..